De vorbă cu Părintele Dumitru Stăniloae

-Cum îl ajută Biserica întemeiată de Hristos pe om, pe creştin, să devină el însuşi biserică vie a lui Dumnezeu?

-Omul devine el însuşi locaş al lui Hristos şi al Duhului Lui cel Sfânt, care se aduce jertfă Tatălui pentru el prin rugăciune şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. Prin aceasta creştinul este ridicat şi el într-o relaţie filială faţă de Tatăl. Dar întrucât pâinea şi vinul au devenit chipuri ale Trupului şi Sângelui lui Hristos în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite în locaşul bisericesc, omul devine şi el locaş al lui Hristos şi al Prea Sfintei Treimi, numai dacă rămîne în Biserică şi crede că în Sfînta Liturghie  are loc pre­ facerea de care am amintit. Astfel, credincioşii devin locaşuri sau încăperi ale lui Hristos în locaşurile comune ale Lui şi în locaşul cel mare al Lui care este Biserica. Pe aceste locaşuri şi pe noi ca locaşuri în ele ne-a pre­gătit Hristos prin moartea Lui, prin care S-a predat Tatălui ca jertfă, venind apoi la pogorîrea Sfântului Duh în această stare, după Învierea şi Înălţarea la cer, ca să ne ia şi pe noi în acele locaşuri şi să ne prefacă în cadrul lor în locaşuri ale Lui. Ne-a spus-o aceasta Însuşi Hristos prin Sfinţii Săi Apostoli: « În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. . . , şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu» (Ioan 14, 2-3). Că venirea aceasta va avea loc curând, o spune, zicând:« Puţin şi nu Mă veţi mai vedea, şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea» (Ioan 16, 16).

-Creştinii care nu participă Ia Sfânta Liturghie, la viaţa duhovni­cească a Bisericii, se pot mântui?

-Creştinii care nu se întâlnesc cât mai des cu Hristos în Sfânta Litur­ghie, rugându-se împreună Lui, lăudându-L împreună, împărtăşindu-se de El din când în când, nu pot spori în viaţa duhovnicească, ba nu se pot nici chiar mântui, dacă ocolesc Liturghia permanent şi din dispreţ, şi nu numai câteodată din niscai piedici pe care nu le pot învinge.

-Ce trebuie să ştie credincioşii despre biserică, ca locaş al Prea Sfintei Treimi?

-Dacă Altarul este înălţimea nevăzută pe care Hristos Se aduce jertfă Tatălui pentru noi şi de pe care coboară pentru a Se dărui nouă în această simţire de dăruire jertfelnică Tatălui, ca să ne-o însuşim şi noi, iar naosul este totodată o parte a bisericii în care se adună credincioşii, se poate spune că locaşul bisericesc se umple de lumina aceea ce se săvârşeşte în altar, adică a iubirii jertfelnice a lui Hristos faţă de Tatăl, în numele nostru, şi a dragostei cu care Tatăl priveşte la Fiul care I se aduce ca om jertfă pentru noi. De aceea, chiar credincioşii care nu se împărtăşesc în timpul Sfintei Liturghii de Trupul şi Sângele lui Hristos, se aduc duhovniceşte într-un anumit grad Tatălui împreună cu Hristos şi se bucură de dragostea cu care Tatăl priveşte la Fiul Său cel ce Se aduce jertfă în numele nostru.

-În ce fel ni se descoperă Dumnezeu prin Biserică şi taina Prea Sfintei Treimi prin Sfânta Liturghie?

-Prezenţa lui Dumnezeu ni se descoperă în locaşul bisericesc, întrucât prin cântările de laudă ce I le aducem, ne înălţăm la El, sau îl înduplecăm să Se coboare la noi şi să ni se facă simţit în căldura cântărilor noastre şi în stăruinţa rugăciunilor noastre după ajutorul Lui. Hristos, Care e Fiul lui Dumnezeu şi Care S-a făcut şi rămâne om, deci aproape de noi, ne face simţită, în mod deosebit, apropierea Lui în Sfânta Liturghie, bucurându-se să ne vadă pe toţi deveniţi una în credinţa în El, în dragostea faţă de El şi în dragostea Lui faţă de Tatăl. Şi aceasta este adevărata stare de mântuire a noastră, care e şi cea mai mare bucurie a noastră. De aceea, se roagă Tatălui: « Păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat Mie, ca să fie una, precum suntem şi Noi» (Ioan 17, 11). Iar, făcându-se simţită prezenţa Lui, ne-o face simţită şi pe a Tatălui şi pe a Duhului Său cel Sfânt, prin care lucrează în noi, căci a spus că dacă îl iubim, va veni la noi cu Tatăl Său. Dar iubirea ne-o arătăm lăudîndu-L cu însufleţire şi făgăduindu-I în Sfânta Liturghie să-I împlinim poruncile: « Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locaş la el» (Ioan 14, 23).

-Cum ar putea înţelege mai bine credincioşii sensul, orientarea Bisericii spre transcendent şi spre eshatologic?

-Biserica suntem noi, întrucât suntem în Hristos, sau mădulare ale lui Hristos, sau este Hristos în noi. Ea este punte între imanent şi transcen­dent; ea înalţă imanentul în transcendent. E atârnarea noastră de Hristos, care ne atrage spre transcendenţa Lui, spre starea îndumnezeită a umani­tăţii Lui, unită cu Dumnezeirea Lui. Biserica lucrează astfel la tran­sfigurarea umanităţii şi a lumii. Şi chiar prin aceasta ne duce spre desăvâr­şirea noastră veşnică eshatologică. În aceasta constă mîntuirea noastră, adică în conducerea noastră spre desăvârşirea şi fericirea veşnică, ca membri ai împărăţiei desăvârşitei comuniuni şi iubiri a noastre în Hristos, arătându-ne între noi iubirea dintre Persoanele Sfintei Treimi, simţind iubirea Fiului faţă de Tatăl şi iubirea Tatălui faţă de Fiul şi prezenţa ei în iubirea noastră de fii faţă de Tatăl şi în cea a Tatălui faţă de noi, uniţi cu Duhul Sfânt în bucurie de Fiul şi de Tatăl.

-Cum am putea înţelege mai bine cuvintele Domnului, Care zice: «Casa Mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate nea­murile» (Marcu 11, 17)?

-Cuvintele acestea trebuie înţelese în sensul că în casa lui Dumnezeu nu se vor mai aduna numai evreii, ci toate neamurile. Dumnezeu Cel ade­vărat, Cel în Treime, nu va mai fi cunoscut numai de evrei, ci prin Hristos se va face cunoscut tuturor neamurilor. Toţi se vor simţi în rugăciune către Acelaşi Dumnezeu, întrucât a venit prin Fiul Său în maxima apro­piere de oameni, în calitatea lor de oameni, făcuţi, prin întruparea Fiului Său, toţi fraţi cu El şi fii ai Tatălui, având împreună cu Fiul pe Duhul Sfânt, ca purces din Tatăl şi odihnindu-Se peste ei, cei uniţi cu Fiul.

-Care sunt adevăraţii membri ai Bisericii lui Hristos? Numai cei drepţi şi ortodocşi sau toţi credincioşii care cred in Dumnezeu?

-Membrii plini ai Bisericii lui Hristos sunt cei ce cred în Hristos ca Fiul lui Dumnezeu făcut om, peste care se odihneşte Duhul Sfânt; deci cei ce cred prin aceasta şi în Sfânta Treime şi se unesc prin Hristos cu Sfânta Treime prin harul primit de la El în Tainele Bisericii. Cei ce nu cred şi nu primesc pe Hristos astfel înţeles, nu primesc nici pe Sfânta Treime prin Tainele de totdeauna ale Bisericii. Ei pot avea doar o oarecare legătură împuţinată cu Hristos, potrivit cu puţinul pe care îl primesc din El. Ei nu sunt încorporaţi deplin în trupul lui Hristos, nu sunt în inte­riorul «casei» Lui, ci se află în jurul casei în care este El, mai aproape sau mai departe, primind din casa în care este El o lumină împuţinată, nede­plin clară şi care nu le dă puterea de a înainta spre unirea cu umanitatea Lui desăvîrsită, deci cu El însuşi. Fericirea de care se vor bucura ei va fi pe măsura luminii ce au primit-o de la El prin Taine şi a înţelegerii ce au avut-o faţă de El.

-Ce trebuie să ştie credincioşii noştri despre sfintele icoane? Care este rolul lor în biserică şi acasă?

-Sfintele icoane ale Bisericii Ortodoxe sunt mărturii zugrăvite ale credinţei ei în Domnul nostru Iisus Hristos, în Maica Domnului - ca cea care L-a născut ca fecioară - şi în efectul cel mai deplin al lucrării Lui, în sfinţi. Şi dacă primim şi ne însuşim mărturia Bisericii transmisă de la Apostoli prin cuvinte despre Hristos, nu vedem pentru ce n-am primi şi nu ne-am însuşi şi mărturia dată de ea din cele mai vechi timpuri despre acelaşi Hristos zugrăvit în icoane? Şi dacă, auzind cuvintele despre El, ne ducem cu gîndul la Persoana Lui, de ce nu ne-am putea duce cu gîndul la Persoana Lui şi la Maica Lui şi când îl vedem zugrăvit în icoane? În timpurile cînd mulţi credincioşi nu ştiau a citi, se spunea că icoanele sunt Scriptura celor ce nu ştiu a citi. Dar chiar pentru cei ce ştiu a citi, icoanele prezintă mai concret, mai concentrat şi mai impresionant Persoana şi fap­tele lui Hristos. Altfel mă impresionează chipul lui Hristos văzut răstignit pe cruce, decât descrierea acestui fapt prin cuvinte. În afară de aceasta, icoana ne prezintă concentrat fapta lui Hristos, pe când descrierea ei în Scriptură sau în predică are nevoie de multe cuvinte şi fiecare din cititori sau ascultători îşi concretizează în alt chip în minte pe Hristos Cel răstignit descris prin cuvinte. [...]

Arhim. Ioanichie Bălan, „Convrobiri duhovniceşti”-vol.II, Ed. Ep. Romanului, 1988,

pp.18-21