Parohia Precista 3 - „Acoperământul Maicii Domnului” este o parohie înfiinţată de aproape 2 ani şi încă de la început desfăşurăm săptămânal ora de cateheză cu un grup de copii clasele I-VIII. În fiecare miercuri timp de o oră vorbim de cele ale sufletului. Anul trecut am vorbit de mănăstirile din Neamţ şi călugării cu viaţă sfântă care au vieţuit şi vieţuiesc în ele, după care le-am şi vizitat în timpul verii. În acest an vom vorbi despre mănăstirile bucovinene iar în vara anului 2016 vom face în pelerinaj pe la aceste locuri binecuvântate.
Dar pe lângă întâlnirile de acest fel, ne-am gândit să facem şi ceva mai practic, ceva prin care să bucurăm şi pe alţii. Astfel am luat legătura cu Pr. Ovidiu Ţărnă de la centrul social „Împreună” din Piatra Neamţ şi o dată pe lună ţinem ora de cateheză la ei, dezbătând diverse teme. De exemplu la prima întâlnire de miercuri 21 octombrie 2015 am citit împreună poezii alcătuite de maicile de la Mănăstirea Diaconeşti, din cartea „Poezie cu parfum de isihie”. Şi ne-am simţit chiar foarte bine cu ei, dornici de prietenie şi de dragoste copilărească. Aceşti copii provin din familii alcătuite din tineri ce au crescut la casa de copii.
În luna noiembrie, copiii noştri de la ora de cateheză vor să-i înveţe pe copiii de la centru să facă forme diferite din hârtie, apoi în decembrie să cântăm colinde şi apoi mai vedem noi!
Sperăm să fie de folos şi copiilor din parohia noastră dar mai ales acelor copilaşi de la centru!