Ce este asceza? Cum se practică? Mai putem în zilele noastre să facem asceză?
Răspunsurile la aceste întrebări şi nu numai, le găsim în cartea "Nevoinţa pentru virtute - asceza într-o societate modernă secularizată", de Arhiep. Averchie Tauşev, apărută la Editura Doxologia.
Pentru o mai bună descriere a cărţii l-am invitat pe Părintele Robert Gavriloae, de la Parohia Plopuşor să ne prezinte această carte DUMINICĂ 11 SEPTEMBRIE ORA 18.00, după slujba Paraclisului Maicii Domnului.
Despre autor vă vom spune câteva cuvinte mai jos:
Arhiepiscopul Averchie (Tauşev) (1966-1976) a fost cel de-al patrulea stareţ al Mănăstirii „Sfânta Treime” din Jordanville, New York. S-a născut în Rusia ţaristă, dar, în ajunul Revoluţiei bolşevice, a trebuit să plece din ţară împreună cu familia. A locuit o vreme în Bulgaria, unde a început să simtă chemare pentru viaţa monahală şi, în curând, avea să devină monah şi apoi ieromonah. Înainte de a fi numit profesor la Seminarul „Sfânta Treime”, în 1951, a predat Teologie şi a slujit ca preot în Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia şi Germania. În 1952, a devenit rectorul acelei instituţii. A fost sfinţit episcop, iar după moartea Arhiepiscopului Vitalie (Maximenko) în 1960, a devenit stareţul Mănăstirii „Sfânta Treime”. În calitate de stareţ şi de rector, a fost deosebit de implicat în formarea curriculum-ului seminarial şi în viaţa cotidiană a seminariştilor şi a monahilor. A fost foarte apreciat de convertiţii la Ortodoxie, precum Ieromonahul Serafim Rose, fiindcă a fost un apărător neclintit al credinţei ortodoxe tradiţionale. Considerat unul dintre luminătorii Bisericii Ruse din diaspora, Înaltpreasfinţitul Averchie a scris numeroase comentarii la Scriptură şi alte lucrări care sunt deosebit de citite atât în Rusia, cât şi în diaspora rusă. A adormit întru Domnul pe data de 31 martie/13 aprilie 1976. În amintirea prăznuirii a treizeci şi cinci de ani de la fericita adormire a Inaltpreasfinţitului Averchie, revista Orthodox Life a publicat treisprezece prelegeri despre asceză şi teologie morală pe care le-a ţinut în Europa Occidentală, la scurt timp după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Acum, prin volumul de faţă, ele au fost adunate ca o lucrare de sine stătătoare.