Începe a V-a ediție a Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret Gavriil Musicescu

Arhiepiscopia Iașilor Iunie 27, 2017

Festivalul oferă publicului ieşean nouă zile de experiențe muzicale şi culturale inedite alături de peste 30 de coruri şi personalităţi de renume internațional din România, Ucraina, Republica Moldova, Grecia, Italia, Spania, Republica Populară Chineză, Armenia şi Republica Arabă Siriană. Corurile care și-au anunțat participarea în cadrul Festivalului nostru vor aduna la Iași peste 1000 de coriști pasionați şi importante personalități ale muzicii corale internaționale.

Prima zi a lunii iulie marchează Deschiderea oficială a Festivalului, care va avea loc la ora 17:00 la biserica Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (str. Aleea Rozelor, nr. 7C,  Iaşi).  

Duminică, 2 iulie, la ora 18:00 invităm ieşenii în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Mihai Eminescu, la un Concert Internațional de Muzică Psaltică cu participanți și invitați din România, Grecia și Republica Arabă Siriană. Vor concerta: Părintele Arhim. Nikodimos Kabarnos (Grecia), renumit cantor şi profesor de muzică bizantină din Arhiepiscopia Atenei; Monahul Meletius Shattahi, diacon, Protopsalt al Catedralei din Damasc (Republica Arabă Siriană) şi dirijor al Corului ortodox Lyra al Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei şi a întregului Rasărit; Protopsaltul Antonios Aetopoulos, membru al Corului Bizantin Lycourgos Angelopoulos (Grecia); Corul psaltic Chivotul al Arhiepiscopiei Iașilor, Dirijor Arhid. Ciprian Rusu; Formația de muzică psaltică Basileus a Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Vasile cel Mare Iași, Dirijor Diac. Prof. Mihai Ursache. Evenimentul este organizat împreună cu Editura Doxologia, care a pregătit pentru participanţi prezentarea a patru volume ale autorului Pr. Dorin Ploscaru: „Sâmbăta lui Lazăr”, „Peştele pe uscat”, „Nordul extatic” şi „50 de nopți pe Muntele Fuji”.

Luni, 3 iulie, vă invităm la ora 17:00 la biserica Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt pentru a vă delecta cu un concert de muzică psaltică susţinut de: Părintele Arhim. Nikodimos Kabarnos (Grecia); Monahul Meletius Shattahi (Republica Arabă Siriană); Protopsaltul Antonios Aetopoulos (Grecia); Corul psaltic al Parohiei Sfântul Ioan Botezatorul (Botosani), Dirijor Gheorghe Bulboacă şi Corul psaltic Filomelos, (Onești), Dirijor Prof. Paula Cautiş.

Marţi, 4 iulie, am pregătit un eveniment, la ora 18:00, la Ateneul Iaşi, unde va putea fi ascultat Monahul Meletius Shattahi (Republica Arabă Siriană) într-un concert extraordinar, precedat de o sesiune de discuţii.

Miercuri, 5 iulie, începând cu ora 10:00, la Casa de Cultură a Studenţilor debutează Concursul Internaţional de Muzică Corală cu secţiunile: Coruri din Licee cu profil muzical şi Seminarii Teologice; Coruri ale Universităţilor de Muzică şi Facultăţilor de Teologie şi Coruri de tineri amatori. Pe scena Casei de Cultură a Studenţilor vor concerta coruri din România, Grecia, Ucraina şi Spania. Încheiem ziua de Miercuri, 5 iulie, cu un Concert Coral Internaţional Extraordinar organizat în aer liber, în Grădinile Palas, începând cu ora 19:00 (în cazul în care vremea este nefavorabilă vă așteptăm în Atrium Palas). Vom avea pe scenă corurile participante la cele trei secțiuni de concurs anunțate mai sus.

Joi, 6 iulie, începând cu ora 16:00, Ateneul Iaşi găzduieşte Concertul Internațional Interactiv cu participarea Corului de copii al școlii Chongqing Xingguang, din Republica Populară Chineză, Corul de tineri amatori Voces para la convivencia, Spania, Corul Liceului Muzical din Lamia, Grecia, Corul Lastvika din Kiev, Ucraina şi un cor de copii din Iaşi, Romania. Continuăm și suita de concerte. Tot pe 6 iulie, la ora 19:00, în Sala Henri Coandă, Palatul Culturii, vă invităm la un Concert coral extraordinar având ca invitați speciali Corul Hover din Armenia. În deschidere vor concerta coruri din Spania, China şi Grecia.

În zilele de 6 şi 7 iulie, organizăm la Universitatea de Arte George Enescu un Workshop de dirijat coral susţinut de experţi ai Corului Naţional de Cameră Madrigal coordonaţi de dna. dirijor Anna Ungureanu.

Vineri, 7 iulie, la Universitatea de Arte George Enescu, organizăm o Masă rotundă pe tema muzicii corale contemporane românești la care sunt invitați compozitori români, reprezentanții formațiilor corale participante, cadre universitare, reprezentați ai instituțiilor culturale din Județul Iași și din țară, reprezentanți ai autorităților Județene și Locale, reprezentați ai mass-mediei locale.

Pe 7 iulie, la ora 19:00, invităm ieşenii la Palatul Culturii, sala Henri Coandă, la un Concert Coral Extraordinar care îi are ca protagonişti pe membrii Corului de Cameră PRELUDIU al Centrului Național de Artă Tinerimea Română Bucureşti, dirijat de maestrul Voicu Enăchescu. Repertoriul pregătit pentru această seară specială este compus din lucrări ale compozitorilor români contemporani. Cu acest prilej se marchează şi împlinirea a 45 de ani de activitate a corului.

Sâmbătă, 8 iulie, începând cu ora 9:00, în Sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenţilor, se defăşoară Concursul Internaţional pentru Coruri de copii Cantus Mundi, Secţiune dedicată Corurilor de copii din şcoli cu profil muzical şi Corurilor de copii din școli generale. La cele două subsecţiuni vor concura 16 coruri din Romania, Ucraina, Republica Moldova, China. Seara, începând cu ora 19:00, invităm iubitorii de muzică în Grădinile Ansamblului Palas, la un Concert Internațional Extraordinar Cantus Mundi susținut de corurile de copii de la secţiunea dedicată lor cu invitaţi speciali Doamna Anna Ungureanu (dirijorul Corului Naţional de Cameră Madrigal) şi cunoscuta artistă Paula Seling.

Duminică, 9 iulie, este o zi specială. Evenimentul Iaşul Scenă încântă publicul prin mini concerte simultane în diferite zone ale Iaşului, la căminele de bătrâni Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Sfânta Parascheva şi în câteva biserici.

Încununăm seria de evenimente cu Gala Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret Gavriil Musicescu  - Ediția a V-a, organizată în data de 9 iulie, începând cu ora 18:00, în Sala Mare a Teatrului Național Vasile Alecsandri. Evenimentul va fi transmis în direct de către TVR Iaşi şi TVR+. Accesul la Gală se face doar pe bază de invitație.

Accesul publicului la toate evenimentele este gratuit. Evenimentele vor fi transmise live (audio-video) pe site-ul Asociaţiei şi pagina de Facebook. Înregistrările vor fi disponibile pe canalul de YouTube al Asociaţiei Iubire şi Încredere.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri