Îcercăm să punem în mişcare două proiecte social-filantropice

Activități Octombrie 8, 2017

Parohia noastră încearcă să pună în mişcare două proiecte social-filantropice: o cantină mobilă şi proiectul „Milostenia” prin care încercăm să ajutăm familiile cu mulţi copii din zona judeţului Neamţ

    Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne-am găndit să oferim săptămânal câteva porţii de mâncare ce-lor care trăiesc ca „oameni ai străzii” şi bătrâni-lor şi nevoiaşilor care nu sunt luaţi în nici o evidenţă socială.

    De exemplu, un copil al unei familii dintr-un sat de lângă oraşul nostru a fost întrebat ce şi când a mâncat ultima oară. A răspuns că  mâncase doar o bucată de mămăligă cu o zi în urmă. La astfel de cazuri vrem să ducem o farfurie de mâncare.

   De ce avem nevoie?

  1.De un spaţiu adecvat, o bucătărie dintr-un apartament care nu este locuit şi în care să pre-gătim mâncarea. Dacă ştiţi pe cineva care nu foloseşte apartamentul, contactaţi-ne. În acel spaţiu nu se va servi mâncare!

  2.Avem nevoie de voluntari, adică oameni cu inimă mare:

-care să gătească hrana (trebuie să fie în dome-niul culinar, pentru că toată activitatea care se va desfăşura va fi într-un cadru legal);

-care să ducă mâncarea (persoane care să se deplaseze la cei ce sunt în nevoi; noi vrem să gătim hrană de trei ori pe săptămână, dar depinde de ce bani vom avea);

-care să ne ajute cu alimente, produse alimenta-re sau cu bani (de exemplu, punem la beci 20 de borcane de compot, unul îl oferim cantinei);

    Îl vom avea ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Nicolae. Noi vom încerca! Cum va rândui Dumnezeu!

Parohia Precista III – Str. Bistriţei nr.55

Pr. Paul Sorin Vieru - 0745331247

De asemenea pentru lunile noiembrie-decembrie adunăm pentru o familie cu 8 copii următoarele:

-o canapea sau pat;

-detergent;

-ulei;

-zahar;

-orez.

 

 

Citește alte articole despre: proiecte