Din învăţăturile Cuviosului Gheron Iosif Isihastrul
"Nu pot să vă descriu cât de mult îi plac Maicii Domnului cumpătarea şi curăţia"
Noi, copilul meu, am văzut tot ceea ce ne scrii tu, am trecut prin ele o dată, de două ori, de multe ori. Am scris şi o carte despre aceste rătăciri, ca, dacă cineva va păţi astfel de lucruri, să nu cadă în deznădejde. Dar nu să rămâi nelucrător, aşa cum faci tu acum. Este nevoie de multă silinţă, de luptă, de smerenie fără de margini şi de ascultare desăvârşită. Nu sta, ci strigă: „Hristoase! Preasfântă Fecioară!” Nu te înmuia şi nu primi tot felul de gânduri. Strigă continuu la Hristos. Înainte de a reuşi ispita să dea naştere gândului în mintea ta, tu să-l zădărniceşti cu rugăciunea. Nu-l lăsa.
Dar când tu laşi necurăţiile pe care le aruncă înlăuntrul tău vrăjmaşul, în câteva ore numai te-a şi cuprins în mijlocul lor. După aceea, câtă luptă ca să te poţi curaţi! Aşa că sileşte-te. Este nevoie de osteneală şi de durere multă, nu glumă. Inima ta va sângera. Amărăciune, otravă vei bea, dar numai aşa vei primi libertatea şi te vei îndulci.
Să nu crezi că lupta este mică. Trebuie să strigi ca nebuna: „Iisuse al meu, scapă-mă! Preasfântă Maică a lui Dumnezeu, ajută-mă!” Ca o maşină să meargă limba ta: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” şi când oboseşti, îţi va veni o mângâiere pe care nu ai gustat-o niciodată. Dar dacă te leneveşti şi nu te îngrijeşti, nu te vei vindeca în veac.
Dacă stă în casă şi nu se mişcă, omul nu va putea să ajungă în cetate. La fel, monahul care nu se roagă nu va fi vrednic de cetatea Ierusalimului ceresc.
Aşadar, ridică-te! Pune tu obolul tău, ca să pună şi harul lui Dumnezeu mulţimea talantilor. Arată buna ta intenţie, dorinţa de bine. Întoarce-ţi faţa de la vrăjmaşul tău. Cum de-ţi laşi sufletul să fie desfrânat de către demon? Unde-ţi este smerenia atunci când spui că toţi îţi sunt vinovaţi şi numai tu eşti bună? Smerenie este atunci când îţi greşeşte celălalt şi, înainte de a apuca el să-ţi ceară iertare, tu să-i faci metanie spunându-i: „Iartă-mă, frate, şi binecuvântează!” Să nu ţi se pară greu acest lucru. Este nimic pe lângă ceea ce a făcut pentru noi Domnul Hristos. El S-a plecat în faţa îngerilor şi a făcut metanie de la cer la pământ, „a plecat cerurile şi a coborât”. Dumnezeu a coborât la om. Şi tu întorci lumea cu susul în jos pentru a nu spune un „binecuvântează”! Unde este smerenia?
Când vei ajunge să te smereşti, toţi ţi se vor părea sfinţi. Când eşti plină de tine însă, toţi ţi se par răi.
Ce este mai murdar decât mândria şi ce este mai rău mirositor decât necuraţii demoni? Cu toate acestea, îi laşi să te murdărească. Este uşor să-i laşi să vină şi să-ţi strice toate zidurile de apărare. Să vedem însă cum vei reuşi să-i alungi! Este uşor să primeşti gândurile ruşinoase şi murdare, dar să vedem, după aceea, cum vei reuşi să te curăţeşti!
Nimic altceva nu urăşte mai mult Dumnezeu decât necurăţia trupului care vine din plăcerea cea fără de lege. Acela care desfrânează cu gândurile ruşinoase miroase la fel ca un câine mort. În timp ce acela care se luptă şi îşi păstrează trupul curat şi mintea neîntinată de gânduri murdare, aşa şi rugăciunea lui se ridică la cer ca o tămâie bine mirositoare. Am văzut în fapt ceea ce îţi spun acum. Nu există altă jertfă mai bine mirositoare către Dumnezeu ca neprihănirea trupului, care se dobândeşte cu luptă înfricoşătoare şi cu sânge. Am multe de spus în legătură cu fericita neprihănire, ale cărei roade le-am gustat, dar acum nici tu şi nici surorile celelalte nu puteţi să le purtaţi. Acum, un singur lucru vă spun: chiar şi hainele celor care sunt curaţi răspândesc mireasmă de bun miros în toată încăperea unde se află, ca un vas de mir. Acesta este semn de la Dumnezeu pentru neprihănirea lor şi pentru fecioria lor preasfinţită.
Deci, grăbiţi-vă să vă curăţaţi sufletul şi trupul vostru. Nu primiţi nicidecum gândurile murdare. Astfel veţi vedea şi voi aceste lucruri despre care vă scriu. Atunci vă veţi încredinţa de cuvintele mele. Tot ceea ce v-am scris până astăzi trebuie să încercaţi şi veţi afla în viaţa voastră că spun adevărul din experienţa proprie.
Acolo unde există ascultare există smerenie şi luptă, iar demonii nu reuşesc niciodată să înrobească pe om. Învârtoşarea inimii, neascultarea şi mândria dau naştere la neglijenţă şi nepurtare de grijă, prin care vin toţi demonii şi-şi fac adăpost în sufletul omului. Aceştia nu se vor linişti până nu-l fac pe omul acela părtaş la păcatele vechi şi noi şi până nu-l robesc în întregime.
Sileşte-te, deci, fiica mea. La fel şi toate celelalte surori. Dacă veţi neglija acest lucru veţi păţi lucruri rele şi urâte. Dacă vă veţi sili, vă veţi mântui pentru veşnicie. Veţi deveni tămâie cu bun miros şi mir de preţ. Veţi deveni cu adevărat jertfă duhovnicească, bineplăcută Domnului.
Nu vă pot descrie cât de mult îi place Maicii Domnului cumpătarea şi curăţenia. Pentru că ea este Fecioară neprihănită, ne vrea pe toţi aşa şi ne iubeşte. De aceea, numai ce o strigăm, şi se grăbeşte să ne vină în ajutor. Nu apuci bine să spui: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!”, că Ea străbate ca un fulger mintea ta şi-ţi umple de lumina inima, atrăgând mintea spre rugăciune şi inima spre dragostea adevărată. De multe ori vei petrece noaptea întreagă plângând şi cântând laude Preasfintei Fecioare, ţinută fiind de ea în rugăciune.
Siliţi-vă, păstraţi tăcerea, rugaţi-vă, faceţi ascultare, smeriţi-vă pentru a afla binele. Aveţi o stareţă binecuvântată care este mireasmă a lui Hristos. Nu o supăraţi. Nu vă împotriviţi ei cu cuvântul. Păstraţi tăcerea şi rugaţi-vă neîncetat şi lăsaţi-o şi pe ea să se odihnească. Când va muri şi o veţi pierde, atunci veţi vedea cât a fost de bună. Dar pentru voi atunci va fi târziu.
La sfârşit, iarăşi îţi spun, fiica mea: sileşte-te, nu pierde timpul. Nu mă obosi să scriu, ci scoală-te şi alungă-i pe vrăjmaşi. Fă-te ţărână ca să te calce în picioare toţi ceilalţi şi fă ascultare pentru sufletul tău.
***
Mai află şi aceasta: cu dragoste pentru Hristos şi pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, dobândeşti privegherea şi contemplaţia mai repede decât cu multe lupte. Sunt bune şi toate celelalte când sunt făcute cum trebuie, dar dragostea le depăşeşte pe toate. Când îmbrăţişezi icoana Maicii Domnului cea plină de viaţă şi o săruţi cu lacrimi fierbinţi, să spui: „Maica Domnului, Preasfântă Fecioară, scapă-mă, căci mă pierd dacă mă laşi! Doamne Dumnezeul meu, miluieşte-mă pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi!”
Şi dacă spunând acestea simţi dragoste multă şi vrei să săruţi continuu icoana, acesta este semn că ţi se răspunde la îmbrăţişare. Eu nu pot să sărut numai o singură dată icoana Maicii Domnului şi după aceea să plec. Când mă apropii de ea mă atrage ca un magnet. Şi trebuie să fiu singur, pentru că vreau să o sărut ore întregi. Ceva ca o suflare vie îmi umple sufletul, mă umplu de har şi nu pot să plec. Dragoste, iubire de Dumnezeu, foc care arde. De îndată ce intri în biserică te cuprinde ca o suflare bine mirositoare şi rămâi ore întregi ca într-un extaz, fără să fii în tine, ci în Raiul desfătător.
Atâta har dă Preasfânta Fecioară celor care îşi păstrează trupul curat. Pentru că, atât cât am înţeles eu, Maica Domnului iubeşte mult curăţenia. De aceea şi eu, dincolo de orice altă patimă, m-am luptat împotriva trupului. Şi mi-a fost dată ca dar curăţenia, atâta încât să nu fac deosebire între bărbat şi femeie. Nu mă mişcă pofta în nici un fel. Cu darul lui Dumnezeu am primit în simţire harul curăţeniei.
Toate acestea ti le scriu tie şi celorlalte surori pentru ca să vă siliţi să faceţi la fel. Alt motiv nu am ca să vorbesc despre starea mea duhovnicească şi nici nu vreau laudă de la voi. Dar pentru că vă am în suflet ca pe nişte surori adevărate întru Hristos, de aceea doresc, după putinţă, să vă ajut. Să încerce fiecare dintre voi. Dacă vă străduiţi, veţi vedea cât ne iubeşte Maica Domnului.
Într-o seară, atât am sărutat icoana ei că am obosit şi, aşezându-mă în strană, m-a luat somnul puţin. Şi a venit ca în trup, nu icoană, şi m-a sărutat. M-am umplut de atâta bucurie de nedescris şi de mireasmă! Iar Pruncul ceresc m-a atins cu faţa Lui iar eu îi sărutam mânuţa ca şi când era vie. Să nu crezi că este somn, ci o simţire a unei alte vieţi, necunoscută şi negustată de cei care nu văd astfel de lucruri.
Gheron Iosif, „Mărturii din viaţa monahală”, Ed. Bizantină, 2003, pp.160-167
