Părintele Viorel Sevastre a plecat la Domnul

Arhiepiscopia Iașilor August 16, 2017   Autor: Constantin Ciofu

Slujba Înmormântării va fi oficiată mâine, 18 august 2017, de la ora 12:00, şi va fi precedată de Sfânta Liturghie. Părintele Viorel Sevastre s-a născut pe 17 aprilie 1947 în comuna Brăhăseşti, raionul Tecuci, regiunea Galaţi. A absolvit Liceul „Vasile Alecsandri“ din Galaţi şi Institutul Teologic Bucureşti, urmând ca pe 1 august 1978 să fie numit paroh în localitatea Slatina Nera, ce aparţinea de Arhiepiscopia Timişoarei. Pe 1 octombrie 1979 este transferat în Parohia Horleşti (Arhiepiscopia Iaşilor), iar un an mai târziu va sluji pentru comunitatea credincioşilor din Parohia Chişcăreni, judeţul Iaşi. Pe 1 iulie 1987 este numit paroh al Parohiei „Sfinţii Voievozi“ - Roşca din Iaşi. De-a lungul timpului, Biserica Roşca a fost supusă unor lucrări de reabilitare şi înfrumuseţare, astfel că pe 11 octombrie 2015, aceasta a fost sfinţită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. În luna aprilie 2017, părintele Viorel Sevastre a ieşit la pensie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri